Sunday, March 25, 2007

Tom, Jerry si Rossini

De Gianluigi Trovesi am auzit prima data atunci cand, intr-un album baroc de ciaccone si follie cantate in cea mai riguroasa interpretare baroca, m-am impiedicat, la una dintre piese, de jazz. Jazz! Altoit bine pe o melodie de secol XVII. De fapt improvizatii de clarinet care rasareau, cum sa zic, organic, din ciaccona aia. Ascultandu-l, n-ar fi fost o erezie sa afirmi ca alde Monteverdi era jazzist!

Or, daca Trovesi n-o ia la goana in fata barocului, atunci poate sa-si bage nasul lejer si in opera. Numai ca de data asta nu e acompaniat de orchestra cu viori, ci de una cu alamuri si percutii. Fanfara, adica. (Bine, bine, sunt si cativa cu coarde)

In fine, cum arata muzica? Pai is artisti seriosi. Demareaza corect. Urmeaza partitura. Pana vine gornistul si zice halt! Eu imi acordez instromentul. Si ceilalti (mama ce spirit de turma! :)) se iau dupa el. Si continua nostalgic-jucaus, uitand de dirijor. Intr-un punct, ala cu fagotul o ia pe ulei... parca tinea el minte o melodie de undeva! Cine-i langa el ii tine isonul. Trovesi de la clarinet aude, si cu el toata orchestra. Si vireaza toti spre dreapta. Curba periculoasa. :)) Si, cand ti-e lume mai draga, rasare, ca din pamant, chitaristul electric (probabil asa ii zice la ala cu chitara electrica): mai, noi aici cantam Rossini, remember? Remember, da. Dar nu pentru mult timp. :)

etc.

Clanul melomanilor dogmatici va protesta vehement: astia nu-si fac meseria! Ba da. Fac tot ce scrie in fisa postului unui angajat cu norma intreaga la fabrica de jazz: se simt bine! Si eu la fel, cand ii ascult.

Poza de pe http://www.gianluigitrovesi.com/

. @ 10:50 PM